Ce vrem noi pana la urma?

Inca o noapte de protest, inca o noapte de nimic. Daca aveti obiceiul de a va simti jigniti inainte sa ascultati injuratura inchideti, va rog, va sun eu mai tarziu.

Protestul a inceput aseara pentru mine cu o intamplare cu o mie de explicatii. O doamna venea din fata noastra si s-a oprit la duduia homeless pe langa care tocmai treceam. A intrebat-o cu o voce blanda daca vrea sa manance o ciorba calda. Raspunsul a venit rastit si urlat cu o voce groasa , “Nu”. Femeia s-a speriat si dupa cateva secunde de uluiala si-a vazut in continuare de drum.

Mai tarziu cateva mii de romani scandau in strada tot atatea mii de lozinci. Cateva mii, poate zeci de mii. De oameni si de doleante. As fi vrut sa fac o paralela intre doamna cu ciorba si protest. As fi vrut sa spun ca miile astea de oameni intrebau in gura mare daca tara asta vrea o ciorba calda pe frigul asta in semn de bunavointa. Dar nu pot.

Am ajuns in Piata Universitatii si am auzit “Romani educati Romania o salvati”, “Jos Oprea”, “Colectiv, Colectiv”, “Romania Libera”, “Vrem spitale nu catedrale” etc. Astea sunt cele pe care le mai tin minte. Pe pancarte foarte multe mesaje, unele cu umor, altele scrise cu toata ciuda pe care o simtim toti, celelalte care exprimau dorinte care mai de care mai fara legatura cu ce aveam eu impresia ca vrea strada. Unul dintre mesaje, aranjat pe o sarma ca rufele la uscat spunea ca vrem “Parlament comun Bucuresti si Chisinau”. De ce? Naiba stie! Vrem noi asta? Eu nu, poate voi. Daca vreti voi ma supun, dar eu nu vreau.

Un alt nene striga din spatele unei masini de pe langa fantanile de la Universitate ca asteapta oamenii sa vina sa-si spuna necazul la “Parlamentul strazii”. Cum? Si dupa aia ce face aceasta institutie? In fine.

Pe fiecare pervaz al ferestrelor Universitatii erau asezati tineri. Un barbos deghizat in popa flutura un steag. Unii il cunosteau si imparteaseau povestea lui celor care habar nu aveau cine e. Tinerii de pe pervaz urlau din cand in cand si mai fluierau cate o gagica. Avea balta peste aseara si in fiecare seara. Unele pe tocuri, unele cu fata adancita in telefon, altele ranjind duios la un selfie. Niste baieti faceau uz de optiunea de video call pentru a le arata unor alti tipi cum e in strada. Ca in club, asa.

Eu eram cu colegul si prietenul Ionut. Ne uitam unul la altul si am fi vrut sa strigam. Ne-am oprit cateva secunde cu ochii pe doua biciclete manate de doi batrani biciclisti imbracati corespunzator unei competitii. Se bucurau de faptul ca strada e libera si au decis sa mai dea o tura. A continuat apoi momentul de uluiala pentru noi. Am tacut cateva minute bune uitandu-ne in jurul nostru in cautarea cauzei. Am ales sa tacem.

Aseara, ca in fiecare seara in afara de prima, a fost seara de club in strada. Asta zic eu cu toata convingerea. Club in care iese toata lumea dupa program. La cine strigam? La luna? La Caragiale? La cine? Ei, cei de la care cerem lucruri sunt acasa sau poate chiar pe la munte undeva ignorand cu desavarsire televizorul furnizor de vesti de rahat.

De ce le cerem? Unor hoti le cerem sa plece din casa sau ii dam afara in suturi si pumni? Violenta este pentru huligani, asa e, dar te poti considera un huligan daca iti aperi viata? De ce le cerem si nu le impunem? Pentru ca noi, romanii, avem nevoie de aprobare. Aprobarea de data asta nu o vom putea lua pe spaga. Aprobarea, ca toate aprobarile in Romania, o vom lua greu sau deloc daca insistam sa cerem. Cui ii cerem? Avem idee? Nu avem, iar asta o simti din primul minut in care pasesti in multime.

Uitam toti ca au murit niste oameni. Uitam ca sunt 32 de morti la Colectiv, cu mari perspective de a isi dubla numarul sau chiar tripla. Uitam ca politistul din coloana oficiala a lui Oprea a murit si el aiurea. Uitam ca sunt peste 100 de oameni care se zbat intre viata si moarte chiar acum. Uitam in ura noastra imprastiata faptul ca cei trei actionari de la Colectiv devin incet dar sigur victime. Da, nu mananc rahat! Victime. Victime ale propriilor declaratii date sub presiunea momentului si, sunt sigur, a propriei constiinte. Victime ale strazii insetate de sange doar in ceea ce-i priveste. Ii ucidem pe oamenii astia trei si ne linistim? O sa fie mai cald afara? Sa nu fim ipocriti! Sigur, vrem ca legea sa ii pedepseasca pentru vina lor, dar, mai presus de toate, d-aia am iesit in strada, pentru ca vrem ca legea sa fie respectata, ca autoritatile sa impuna legea fara exceptie, nu sa propuna ocolisuri, vrem ca legea sa fie corecta, nu facuta pentru a oferi avantaje unora. Mai mult, vrem ca oamenii care au facut aceste legi, oamenii care au instaurat prin comportamentul lor de talcioc un sistem paralel si viu de ocolire a legii sa fie pedepsiti aspru. Ei sunt vinovatii pentru starea asta a tarii, ei vor avea pe maini inclusiv “sangele” ( sper totusi ca nu suntem genul ala de imbecili ) celor trei de la Colectiv. Lor trebuie sa le impunem, nu sa le cerem, sa plece si sa dea socoteala pentru jegul asta gros si slinos in care ne chinuim toti sa facem pluta pe spate.

Altfel vom ramane cu selfie-uri, vom ramane cu mii de mesaje care mai de care mai tare sau mai incet urlate. Vom ramane cu un protest care arata cat de mult vrem sa iesim in fata, cat de mult vrem sa ne facem remarcati ca fiind generatorii de sloganuri si lozinci.

Eu asta am vazut aseara.

Am vazut si m-am convins de faptul ca eu nu mai vreau revolutie pe Facebook si pe blog. Eu vreau revolutie in strada, eu vreau sa lupt alaturi de oameni pentru noi toti, nu pentru dorinta unuia care viseaza cai evrzi pe pereti. Nu mai vreau sa imi vars nervii aici si acolo sa ajung mielusel. Nu mai vreau sa vad 20 de evenimente diferite cu protestul. Vreau dreptate. Atat.

Acestea fiind spuse, ne vedem diseara in strada. Cel mai probabil o sa tac, dar o sa fiu inca unul in grup. Poate asta conteaza cumva.

 

P.S. – intre timp Gabitza Oprea s-a decis ca mai vrea sa fie in Guvern. Adica s-a intors. Gabitza, iti doresc tot raul din lume, sincer, dar tot! Te-as injura in toate injuraturile lumii si in toate limbile lumii si nu ar fi de ajuns. Gabitza, capul tau incepe sa semene cu cel al sarpelui pe care ne chinuim sa-l starpim in strada! Gabitza Oprea…

 

Facebooktwittergoogle_plus

Written by Dan Olaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Facebook