4 mituri si jumatate legate de psihoterapie. Montate si demontate impreuna cu psihoterapeutul Alexandra Cucu

Nu ma puteam apuca de procesul de montare/demontare a unor mituri despre psihoterapie fara sa ma aflu in prezenta unui specialist. Cum specialistul meu preferat este in concediu de maternitate, am zis ca e o ocazie buna sa cunosc oameni noi cu care sa pot discuta despre subiect.

Pentru ca nu am vrut sa apelez la varianta usoara, a cunostintelor ( unde mai am cativa specialisti buni ), mi-am facut cadou provocarea de a cauta pe cineva total necunoscut. Totodata am vrut sa gasesc pe cineva care nu iti vinde reteta celor 10 pasi pentru a avea succes in viata sau care nu imi semnaleaza cele 15 semne ale faptului ca sunt destept. E greu :). M-am amuzat, m-am enervat si am ajuns la tot felul de concluzii despre aceasta nisa, concluzii nu dintre cele mai bune.

Intr-un final primesc un e-mail in care o prietena imi recomanda un psihoterapeut pe care nu-l gasisem pe nicaieri, Alexandra Cucu. O sun, ii spun povestea pe care vreau sa o obtin, o farmec un pic ( mi-am imaginat eu ) cu ce am mai invatat de la Patricia acasa despre subiect si ne punem de acord.

Am ajuns de la montat/demontat la o discutie un pic mai lunga despre psihoterapie, mituri, reguli si moduri de lucru. Ne-am intalnit asadar la o casa veche ( cred ca de prin 1930 ) din zona Mosilor pentru a sta de vorba intr-o zi ploioasa. Cafeaua parca este un pic mai buna pe ploaie.

DO ( adica eu ): Este prima oara cand vorbesc cu un psihoterapeut care nu imi este amic sau ruda. Spune-mi sincer, imi vei citi gandurile?

AC ( adica ea ): Sigur ca nu ( razand un pic incurcata de intrebarea mea stupida ). Citeste cineva gandurile?

DO: Este una dintre intrebarile pe care le-au pus cativa cunoscuti de-ai mei atunci cand au aflat ca sotia mea este psihoterapeut. Asadar nu.

AC: Cu siguranta ascultam cu mare atentie, pentru ca acesta este jobul, insa in afara cabinetului ne oprim radarul :)).

DO: Pacat, ma gandisem la o cifra si o culoare si speram sa vad daca le poti ghici. Te lovesti des de intrebari de genul acesta?

AC: Psihoterapia in Romania se face legal dupa 1990. Este normal ca un subiect cu o varsta aproximativa de 26 de ani si de o sensibilitate atat de profunda sa ridice intrebari. Bineinteles, avem o oarecare istorie in psihoterapie, oameni foarte buni care au profesat in Europa in anii de comunism, insa pentru o parte a populatiei din Romania ramane inca un subiect prezent pe lista de lucruri nelamurite. De aici vin si intrebarile de acest gen pe care eu le consider normale.

DO: 26 de ani de psihoterapie in Romania, destul de tineri. Ai 32 de ani, tu de cat timp faci acest lucru?

AC: Formarea in psihoterapie centrata pe persoana, pentru ca asa se numeste ceea ce fac eu, am inceput-o acum 11 ani. Tin foarte mult la calitatea sedintelor de psihoterapie, motiv pentru care am inceput sa profesez dupa cativa ani buni in care mi-am oferit experiente dintre cele mai variate tocmai pentru a reusi sa inteleg cat se poate de mult natura umana, dar mai ales pe mine.

DO: Mai exact?

AC: Uite, pe langa psihoterapie clasica eu practic si psihoterapie prin dans si miscare. Dansul este una dintre aceste experiente despre care vorbesc. I-am descoperit efectele benefice cam in aceeasi perioada in care am inceput formarea despre care vorbeam mai sus. Asupra mea a avut si are un efect incredibil. Nu voiam sa devin un ”soarece de biblioteca” si mi-am dorit sa testez teoriile din carti pe mine atat cat pot. De la dans am trecut la yoga, taiji, parasutism, crossfit, orice astfel incat sa reusesc sa gasesc noi modalitati de a cobori in “sinea sinelui”. Simteam nevoia de a scapa de orice bagaj traumatic personal sau transgenerational as fi avut, tocmai pentru a reusi sa delimitez foarte concret lucrurile care tin de mine, de personalitatea mea. Stii, in terapie este foarte important sa stii ce-i al tau, sa stii foarte bine ce-ti apartine astfel incat sa nu afectezi in vreun fel subiectiv sedinta clientului tau.

DO: Suna destul de complicat. Uite, asta este o chestie pe care nu multi o stiu, cum ca voi trebuie sa va “curatati” filtrul prin care treceti toate informatiile pe care le primiti din partea clientilor astfel incat sa nu amestecati lucrurile…

AC: Da, insa trebuie sa iti si placa. Mie imi plac oamenii si diversitatea manifestarilor de care sunt capabili. Suntem incredibili! De aici si pasiunea asta pentru explorare. Mi-am spus la un moment dat “Alexandra scafandra” pentru ca ceea ce fac eu si ce am facut pentru mine seamana foarte mult cu ceea ce face un scafandru – ajunge pana la cele mai mari adancimi si aduce la suprafata lucruri pretioase.

DO: Nu era un nume de scena foarte bun totusi pentru un psihoterapeut,nu? Apropo de nume de scena, de prezentarea catre public, nu te-am gasit pe net.

AC: Tocmai am incheiat lucrul la propriul website, alexandracucu.ro. Am si o pagina de Facebook. Am inteles importanta comunicarii catre public si am decis ca este foarte important sa oferi cai de comunicare. Consider ca este elementara aceasta minima dovada de respect pentru cei catre care comunici. Voi incerca sa si scriu destul de frecvent acolo articole despre ceea ce fac.

DO: Revenind la activitatea ta, uite inca un mit, de data asta mult mai raspandit decat teama de citit mintea – “psihoterapia este numai pentru nebuni, pentru oameni care nu-si pot rezolva singuri problemele”.

AC: Nu mi s-a mai intamplat de ceva vreme sa aud asta, din fericire. Dar atunci cand am auzit astfel de afirmatii, am incercat sa explic intr-un mod cat mai simplu si clar cine, ce face in domeniul psihologiei. Adica ce face un psiholog (evalueaza, identifica problemele, faciliteaza gasirea unor solutii specifice, recomanda tipul interventiei), un psihoterapeut (urmareste o restructurare a sistemului psihic, activarea resurselor personale de dezvoltare) si un psihiatru (foarte simplist vorbind, dintre toti trei, el e “cel care da pastile”).

Fiecare dintre noi trece prin momente dificile, chiar foarte dificile – pentru mine este evident ca in ziua de azi e mai improbabil (sa zicem in comparatie cu societatea traditionala) sa primesti o sustinere concreta si puternica atunci cand ai nevoie si asa cum ai nevoie. Nu vreau sa spun ca asta nu se mai intampla in mod spontan, dar un psihoterapeut priceput are acea disponibilitate sufleteasca prin care te poate insoti cu adevarat pe o bucata din drumul tau prin viata.

Un psihoterapeut iti poate oferi sustinere, un spatiu-timp pentru auto-analiza si regasire, un tip de relationare armonios – sau o interactiune inedita, care sa te surprinda si sa te ajute sa privesti lucrurile dintr-o alta perspectiva.

DO: Asadar psiholog, psihoterapeut si psihiatru, trei lucruri diferite. Un alt mit spune “de ce sa ma duc la un psihoterapeut cand am atati prieteni buni care ma ajuta”.

AC: Este adevarat ca prietenii ofera sprijin si ca de multe ori te gandesti “oare ce m-as fi facut fara amicul meu X?” Poate ca unii prieteni stiu sa asculte, iti ofera un umar pe care sa plangi, au un plan imbatabil pentru a te scoate din depresie, imparti cu ei tot soiul de amintiri dragi etc. Uneori poate ca ajutorul pe care ti-l acorda e mult mai concret decat tot ce-ti va oferi vreodata un psihoterapeut: iti imprumuta bani, stau cu copilul cand ai nevoie, poti sa-i scoli la 1 noaptea daca ai o urgenta. Dar exista si reversul medaliei.

O discutie cu un prieten foarte bun, care te stie de 10 ani, poate sa nu aduca nicio concluzie potrivita situatiei de viata prin care treci. Adesea prietenii se straduiesc sa ofere sfaturi intelepte, dar care vin din experienta vietii lor. Uneori, asta se transforma intr-o constrangere, ceva ce sufoca glasul tau interior si iti da sentimentul ca nu esti vazut cu adevarat.

In plus, a face parte dintr-un grup presupune (chiar daca ne dam seama sau nu) si existenta unei presiuni sociale – de a te conforma regulilor grupului, de a te purta intr-un anumit fel.

Un psihoterapeut poate sa priveasca lucrurile din cadrul tau de referinta, te ajuta sa lamuresti ce vrei/ simti cu adevarat. In cele din urma, prezenta unui psihoterapeut te invata cum sa te ajuti singur, sa stii cum sa te centrezi in sine cand ti-e greu, cum sa actionezi sau sa-ti acorzi o pauza, daca e nevoie. Ajungi sa-ti cunosti mai bine limitele – dar si sa le provoci, sa fii autonom si deschis catre experienta. De multe ori, psihoterapia prilejuieste o transformare de profunzime a structurii sufletesti.

DO: Exista totusi persoane care incearca sa-si rezolve singure situatiile complicate si merg pana la a spune ca “mai bine decat mine nu ma cunoaste nimeni, asa ca de ce sa dau bani unui strain, cand pot sa citesc eu mult si sa-mi rezolv singur problemele”.

AC: Intrucat felul meu de a fi este unul extrem de independent si incapatanat, inteleg ce vor sa zica… Daca nu ar fi fost dorinta de a deveni psihoterapeut, cel mai probabil nu as fi intrat niciodata intr-un proces de terapie individuala. Nu pentru ca as crede ca solutiile vin neaparat din carti, ci din convingerea pe care o am de mic copil ca “io singura tre’ sa-mi dau seama ce inseamna asta si asta, tre’ sa trec prin experienta cutare sau cutare”. Drept consecinta, am ales dictonul “fiecare pasare pe limba ei piere”, chiar cu pretul unor suferinte.

In plus, m-am bucurat de niste intalniri fenomenale si maxim terapeutice cu niste persoane care n-aveau nimic de-a face cu domeniul psihologiei. Cu siguranta oamenii sunt capabili sa faca si singuri schimbari, sa capete noi intelegeri, sa se intalneasca cu sine si fara a merge la psihoterapeut. Dar pentru multi exista si momente critice de dezorientare temporara sau hipersensibilitate, cand nu stiu ce e bine si ce e rau pentru ei insisi la un nivel bazal, organismic.

Nu tin sa recomand psihoterapia sus si tare, pe toate drumurile si toate cararile, oricui si in orice imprejurare, facuta in orice conditii. Stiu persoane care stau de vreo 4-5 ani in terapie si tot nu se petrece acel “declic” de care ar avea nevoie in viata lor. In plus, faptul ca se formeaza foarte multi psihoterapeuti nu mi se pare ca vorbeste despre o functionare armonioasa a societatii.

Cu toate acestea, uneori, a da bani unui strain care iti ofera prezenta si rezonanta sa emotionala poate fi o idee salvatoare. Pe langa restul motivelor, este vorba si despre acel cineva care uneori te zdruncina (cu toata grija :)) din tiparele/ stereotipiile tale de a fi in lume, ceea ce ii prinde bine oricui din cand in cand.

DO: Ultimul mit din seria celor 5, patru si jumatate, spune ca psihoterapia e pentru oameni cu bani, ca e mult prea scumpa si pe cale de consecinta este doar pentru fitosi si pentru cei carora le este lene sa-si rezolve singuri problemele. Care e parerea ta?

AC: Poate ca sedintele de psihoterapie sunt scumpe, dar acest lucru nu e lipsit de motiv. Persoana care vine in terapie trebuie sa pretuiasca foarte mult timpul fiecarei sedinte, sa aiba constiinta importantei acestui demers.

Legat de pret, unii psihoterapeuti au un tarif fix, nenegociabil. Altii accepta sa-l negocieze, daca e vorba de o situatie financiara precara. Mai sunt si psihoterapeuti care il roaga pe client sa stabileasca el tariful, subliniind ca trebuie sa fie indeajuns de semnificativ (sa simta ca da acei bani, dar, in acelasi timp, sa-si poate permite suma).

Cert este ca e bine sa fie clar de ce sedintele au pretul pe care-l au.

Pana acum, nu mi s-a intamplat sa vina in terapie “fitosi” sau persoane despre care sa cred ca le e lene sa-si rezolve singuri problemele. Am lucrat cu oameni care inteleg cat de important este demersul terapeutic – iar a plati suma convenita este o asumare si o auto-responsabilizare.

Discutia cu Alexandra s-a incheiat cu o sedinta foto facuta de metodicul si meticulosul prieten al meu fotograf Valentin Boboc. O sedinta foto cu o persoana normala, care nu citeste ganduri, persoana care a mers pana in panzele albe pentru a-si face jobul bine, o persoana pe care totusi nu o stiai.

Mie-mi plac oamenii astia necunoscuti, asa ca voi continua sa scriu despre ei.

This slideshow requires JavaScript.

Facebooktwittergoogle_plus

Written by Dan Olaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Facebook